Miros de migdale, de sambure amar…e toamna. Aerul e strapuns de frunze plapande ramase fara vlaga, fara viata agitata din timpul verii.A venit timpul pentru migrare, plecarea dulce-trista catre covorul efemer de frunze calcat de mine, de tine si de toti cei care aleg sa faca o plimbare linistita intr-un noiembrie prea calduros pentru aceasta perioada a anului. Culori calde danseaza valsul naturii : orange, ocru trist, margini rosiatice care imi inteapa privirea , toate anunta sublimul trist al nonculorilor care vor urma.Prind o frunza si o pipai..ii simt venele amortite, scurse de seva; simt static si ma opresc intr-un moment de nemurire dar vantul imi goneste gandul si-mi ridic ploapele parca de plumb, cum ar spune Bacovia .
Privesc doi batranei care se tin de mana intr-un fel cum nu am observat pana acum..sentimente adanci imi par cum se rastalmacesc printre degetele lor: incredere, siguranta, dragoste si acea vesnicie care se naste in doi…”Cri-cri toamna e tarzie si friguroasa dar nu imi pasa pentru ca noi suntem 2” imi fluiera pe langa ureche un gand plecat parca de pe buzele batranului carunt.Optimismul ma cuprinde din cap pana in varful picioarelor…ma bucur sa vad cum oamenii se iubesc . Imi amintesc titlul unui film “Idila de noiembrie” iar corelarile intre acea poveste si realitatea din fata ochilor mei nu inceteaza sa-mi abunde mintea. Simt din nou mirosul amar al frunzelor, ma trezesc parca din vis dar decorul e acelasi..fac parte din el si incep sa imi joc rolul. Frunze cazande…agresiv colorate…e toamna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu